La sfârșitul secolului al XIX-lea, un doctor rus numit Nicolas Notovitch a călătorit mult în India, Tibet și Afghanistan, iar mai apoi și-a povestit aventurile și experiențele într-o carte pe care a publicat-o în 1894 și pe care a numit-o „Viața necuoscută a lui Hristos”. La un moment dat, în timpul voiajului săi, Notovitch și-a rupt piciorul în 1887 și a rămas pentru recuperare la o Mănăstire Budistă din Hemis, în orașul Leh.
Acolo, călugării budiști i-au arătat două volume antice de documente scrise în tibetană, care aveau titlul „Viața Sfântului Issa”. În timpul în care a stat la mănăstire, Notovitch a tradus documentul despre care se presupune că ar spune adevărata poveste a unui copil numit Iisus (Issa în traducere înseamnă „fiul lui Dumnezeu”), născut în secolul I într-o familie săracă din Israel. Acesta a studiat texte sacre budiste de la 13 la 29 de ani, iar Notovitch susținea că a reușit să traducă 200 din cele 224 de versete ale documentului.
„Issa (Iisus) este un mare profet, unul dintre cei mai luminați după cei 22 de Buddha. Este chiar mai mare decât toți Dalai Lama care au existat, pentru că este parte din spiritualitatea Dumnezeului nostrum. El este cel care te-a luminat, care a adus înapoi în credință sufletele frivole și care a permis fiecărui om să distingă binele de rău. Numele și faptele sale sunt consemnate în scrierile noastre sacre”, i-ar fi spus atunci unul dintre preoții budiști lui Notovitch.
Descoperirea acestei perioade petrecute de Iisus în India completează perfect „Anii Pierduți”. Experții speculează acum că Iisus a fost dus în India la 13 ani și a fost educat în spiritul budist.